Mireasa oarbă își “vede” pozele de la nuntă – fotograful care a făcut imposibilul posibil

Orice femeie se visează, măcar o dată, în rochie de mireasă și ar face orice pentru ca ziua cea mare să fie cea mai frumoasă zi din viața ei. Toate ne dorim o nuntă perfectă și ne place să răsfoim deseori pozele din albumul foto. Astfel, foarte multe mirese alocă un buget considerabil pentru fotograf și cameraman pentru ca aceștia să surprindă cele mai frumoase momente ale evenimentului.

Din nefericire, mireasa din povestea noastră, Stephanie Agnew, nu credea că ar fi putut vreodată să vadă pozele de la propria nuntă. Cu 4 ani înainte de nuntă, chiar înainte să îl cunoască pe viitorul ei soț, Robert Campbell, aceasta și-a pierdut vederea din pricina unei dizabilități.

Citește această impresionantă poveste și trimite-ne comentariile tale dacă ți-a plăcut.

La 31 ani și-a pierdut vederea complet

La vârsta de 19 ani, Stephanie Agnew a fost diagnosticată cu o boală numită distrofie maculară sau distrofia conurilor ce este legată de mutații genetice care – fără nici un motiv aparent – declanșează degradarea celulelor retinale. Unele forme de distrofie maculară apar în copilărie, iar alte forme apar la maturitate. Aceasta a moștenit boala de la mama ei, Lynda, ce suferă de aceeași boală.  Ea povestește că inițial vederea i se încețoșa, urmând ca mai târziu să devină din ce în ce mai rău. La 31 ani nu mai vedea deloc.

Renunțase la ideea de a avea nunta la care visase încă de mică

James Day Photography

Steph renunțase la ideea de a a avea nunta viselor ei, deoarece, fără vedere, era imposibil să se bucure pe deplin.

“Încă de când era mică vorbea despre cum va fi nunta ei. Își dorea o nuntă ca în povești. Am fost foarte triști când am auzit-o spunând că nu crede că se va mai întâmpla ”, spunea mama ei.

Fotograful care a făcut imposibilul posibil

James Day Photography

James Day este un fotograf din Australia care și-a petrecut un an căutând metoda ingenioasă prin care mireasa Stephanie să poată „vedea“ fotografiile de la nuntă. “Voiam să găsesc o cale care să îi aducă pe toţi împreună“, a declarat el. Și a reușit: acesta a avut ideea folosirii a 10 țesături infuzate cu diferite uleiuri esențiale. Acestea au fost înmânate mirilor și familiei în momente cheie din timpul nunții, astfel încât să asocieze fiecare moment cu un anumit miros. Ulterior, fiecare țesătură a fost inclusă într-un album foto creat special pentru miri.

Alături de țesăturile aromate folosite, fotograful James Day s-a întâlnit cu un prieten de-al său care lucra la compania Superfeel și care i-a printat pozele într-o versiune specială pentru Steph, cu marginile pozelor ridicate, astfel încât să le poată simți cu mâinile.

“Este foarte dificil să organizezi nunta dacă nu poți vedea nimic”

Deși i-a fost foarte dificil, Stephanie s-a bazat foarte mult pe sprijinul familiei sale în privința organizării nunții. “A trebuit să am încredere în cei din jurul meu să mă ajute să găsesc lucrurile pe care mi le doream și asupra cărora aveam o viziune. Ei trebuiau să le aleagă pentru mine, chiar dacă lor nu le plăceau.”

“Credeam că voi fi tristă pentru că nu mă pot vedea, dar până la urmă mi-a plăcut această experiență”

În ceea ce privește alegerea rochiei de mireasă, Stephanie a mers împreună cu părinții, fratele și domnișoarele de onoare la magazinul Luv Bridal din Australia. Deși inițial a fost sceptică în privința alegerii rochiei fără a o putea vedea, ulterior Steph a acceptat ideea și chiar s-a bucurat de această experiență.

“Nu realizăm cât de norocoși suntem noi, cei care putem vedea atâtea cu ochii noștri”

Alături de albumul foto impresionant realizat de fotograful James Day, Steph și Rob s-au bucurat și de un clip video al nunții realizat de către Lemon Tree Film House.

“Împreună cu James i-am descris lui Steph, cât de mult am putut, absolut fiecare mic detaliu, începând de la direcția soarelui la peisaje, expresiile de pe chipurile celor dragi din timpul nunții, cât de minunat arată în rochia de mireasă”, au precizat cameramanii. “Am realizat cât de norocoși suntem noi, cei care putem vedea cu ochii noștri toate aceste detalii, cât de firesc ni se pare să ne uităm zi de zi în ochii iubitului/iubitei, să ne privim copiii crescând, să privim valurile oceanului, răsăritul și apusul soarelui. Suntem binecuvântați.”, au mai spus aceștia.

Un album foto absolut incredibil

În timp ce își trecea degetele peste albumul foto, Steph putea simți conturul persoanelor din poze datorită marginilor ridicate. A putut, de asemenea, să simtă cum a stat împreună cu soțul ei și și-au spus jurămintele. Albumul foto a fost echipat cu bucățile de textură folosite și cele 10 uleiuri esențiale, pentru a îi aminti lui Stephanie de această zi specială.

De asemenea, albumul conținea și poze tactile ale zilei respective.

“Nu sunt fragilă, pot învinge orice dificultate”

“Oamenii ar trebui să aprecieze mai mult ceea ce au. Cred că mulți iau totul de-a gata, precum vederea. Chiar dacă nu văd, asta nu înseamnă că sunt fragilă, nu sunt din sticlă și pot învinge orice dificultate.”, a spus Stephanie.

Un cadou deosebit

Câteva săptămâni mai târziu după nuntă, cei doi îndrăgostiți împreună cu părinții fetei au mers la sediul Sony Australia pentru a viziona filmul nunții lor pentru prima dată.

Cadoul oferit de fotograful James Day celor doi constă într-un album foto tactil și imagini texturate realizate de Vision Australia.

Imaginile texturate de către Vision Australia le-au permis lui Steph și mamei sale (oarbă, de asemenea) să își plimbe mâinile peste imagini și să simtă contururile ridicate și zonele umbrite astfel încât să își poată închipui cu adevărat scenele prezentate în film.

Nu cred că există vreo îndoială că acest album a ieșit absolut senzațional. Atât Stephanie, cât și părinții ei au plâns de emoție și bucurie pentru privilegiul pe care l-au avut de a putea participa la acest mic spectacol oferit doar pentru ei. Inutil de precizat că Stephanie a petrecut ore cu albumul foto, fiind foarte încântată de el. Un fotograf cu adevărat profesionist și care a înțeles perfect ceea ce trebuie pentru ca Stephanie să aibă nunta viselor ei.

What do you think?

0 points
Upvote Downvote

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comments

0 comments

Bunica, domnișoară de onoare la 89 de ani, a fost sufletul petrecerii

Mireasa și … domnișorii de onoare – să fie o greșeală?!? Nicidecum!