Responsabilitățile părinților la nuntă

Un subiect sensibil, nu-i așa? Știu sigur că sunt multe discuții sau chiar conflicte pe această temă. Sunt miri care vor să își organizeze singuri nunta de la cap la coadă și nu acceptă niciun ajutor sau sfat din partea părinților. Alții simt nevoia să apeleze la părinți cel puțin din punct de vedere financiar, sau chiar organizatoric.

În orice caz, încep prin a preciza că părinții sunt cei care trebuie să țină cont că e vorba de nunta copiilor lor și nu de nunta lor; deci, dragi părinți, renunțați la intențiile voastre de a planifica și organiza lucrurile așa cum vă place vouă și gândiți-vă în principal la cum le place lor, copiilor. Timpurile s-au schimbat, pretențiile sunt altele, resursele sunt mult mai variate, așa că oferiți-vă sprijinul atât cât vi se solicită. Ceea ce știu sigur este că este un sentiment extrem de plăcut să știi că părinții sunt încântați de decizia de a se căsători a celor doi și că se oferă să își acorde sprijinul dacă au nevoie.

Ziua nunții copiilor voștri este o zi încărcată de emoții și pentru voi, sunt convinsă. Dar stăpâniți-vă lacrimile și stați alături de ei în această zi. Hai să vedem împreună care sunt responsabilitățile părinților înainte de nuntă, în timpul nunții și după nuntă?

1. Invitați-vă părinții la masă

Ce modalitate mai bună de a discuta cu părinții despre nuntă decât reuniți la o masă, în liniște, toți la un loc? În acest fel, în primul și în primul rând află de la voi ce vreți și cum vreți. Cu cât relația dintre voi e mai deschisă și mai sinceră, cu atât veți reuși să dezbateți și chiar să clarificați cât mai multe aspecte. Dacă aveți nevoie de sprijin financiar, atunci e bine să se știe exact cine și ce poate să plătească astfel încât să se stabilească bugetul de cheltuieli. Acum, foarte important: dacă părinții sunt de acord să ajute cu banii, ar fi drăguț din partea lor să nu le reamintească acest lucru copiilor mereu sau chiar în ziua nunții. Cu siguranță este apreciat sprijinul lor și există recunoștință pentru acest gest.

Ce subiect trebuie dezbătut la această întâlnire și de cele mai multe ori atrage numeroase discuții? Lista de invitați!

Dacă vreți o nuntă restrânsă, există multe perechi de părinți care au propria lor listă de invitați la care nu vor să renunțe. Deci, succes cu convingerea lor că vă doriți la nuntă doar persoanele foarte apropiate și cu care vă face plăcere să țineți legătura.

Dacă vă doriți o nuntă mare, spectaculoasă, atunci subiectul n-ar trebui să fie o problemă, deși, părerea mea: să faci cunoștință la nuntă cu o grămadă de persoane necunoscute în loc să te distrezi alături de cei dragi este chiar neplăcut!

2. Anunțarea în mod oficial a logodnei

Dacă mirii sunt de acord, părinții îi pot ajuta pe aceștia prin anunțarea invitaților, în special contactarea rudelor.

3. Organizarea nunții

Acum, hai să fim drăguțe și să acordăm puțină înțelegere și părinților noștri. Și pentru ei acest eveniment are o încărcătură emoțională mare și au nevoie de puțină empatie. Deci, oferiți-le șansa să vă ofere sprijinul, chiar dacă simțiți că nu e cazul. Măcar puneți-i la curent din când în când cu pașii pe care i-ați făcut în organizarea nunții. Cine știe? Poate chiar omiteți vreun aspect și ei vă reamintesc. Sau trasați-le niște sarcini minore, însă care presupun timp din partea voastră, de genul: găsirea unei biserici unde să aibă loc ceremonia religioasă, stabilirea modului în care sunt așezați invitații la masă (în special rudele, ale căror preferințe părinții le cunosc mai bine), pregătirea celor necesare acasă la mire sau la mireasă, atunci când sunt preluați cei doi (mă refer la servirea invitaților cu câteva gustări și băuturi înainte de a porni la biserică), etc.

Cu cât lucrurile se desfășoară mai liniștit și fără certuri și discuții între copii și părinți, cu atât mai aproape sunteți de obținerea unei nunți reușite.

4. Consiliere din partea părinților în privința costumației la nuntă

De cele mai multe ori, mireasa e cea care nu e foarte hotărâtă în privința alegerii rochiei de mireasă și solicită mai multe păreri. Astfel, multe mirese apelează la mamele lor pentru a-și exprima opinia în privința alegerii lor. Totodată, și mama ar face bine să se consulte cu mireasa în legătură cu rochia ei de la nuntă, pentru a se asigura că i se potrivește.

Și ce, crezi că băieții sunt mai prejos? Fii sigură că pentru un astfel de eveniment și ei își doresc să fie la înălțime și se consultă cu cei apropiați, poate chiar cu tații. La urma urmei, e și asta o modalitate de a îți implica părinții în acest eveniment printr-o simplă rugăminte de a își exprima părerea.

5. Dragi părinți, fiți alături de copii în mod discret, dar prezent

Atât la cununia civilă, cât și la cununia religioasă și la restaurant, e bine ca părinții să le fie alături copiilor, însă în mod discret, și nu sufocant. Mirii au nevoie de un sentiment de siguranță și chiar dacă nu recunoaștem de multe ori, ne place să știm că dacă apare ceva neprevăzut le putem comunica părinților ca ei să se ocupe mai departe. Totodată, cu toții ne dorim să avem cât mai multe fotografii frumoase cu familia și prietenii. E foarte neplăcut să îți cauți mereu cu privirea părinții, în calitate de mire sau mireasă, să îi vezi că dispar mereu, tocmai când ai nevoie de ei. Deci, dragi părinți, fiți pe fază!

6. Momentul petrecerii

Toată lumea vrea să se simtă bine, să mănânce, să bea și să danseze, dacă se poate, până dimineață. Ei da, eu aici văd un rol foarte important pe care să îl aibă părinții și anume: să socializeze cu toți invitații, să danseze alături de ei și chiar să invite rudele la dans, să se asigure că e totul în regulă la mese și dacă nu, să informeze mirii. Îmi place să văd la o nuntă o pereche de miri frumoși și îndrăgostiți, dar și mai mult îmi place să văd părinții cu zâmbetul pe buze mereu, sociabili și puși pe distracție.

7. Obiceiurile de la nuntă

În calitate de părinți, vă displac anumite obiceiuri, furatul miresei, scoaterea jartierei, aruncatul buchetului? Aduceți-vă aminte că e nunta copiilor, și nu a voastră, nu faceți dintr-un obicei anume un motiv să vă întristați sau să îl comentați cu vreo rudă. Păstrați-vă cheful de distracție, nu vă pierdeți simțul umorului și …intrați în joc.

8. După nuntă

Îmi doresc să scriu despre un aspect care se poate întâmpla imediat după finalizarea nunții: mirii ajung acasă, se relaxează după o zi încărcată, dorm bine și….nici nu s-au trezit și sună telefonul: ce faceți mamă? cum sunteți ? câți bani ați strâns? cât a dat X? dar Y? cât v-a rămas?

Deci, detest întrebările astea. Realizez că e foarte important subiectul, că e liniștitor să știi că ți-ai achitat toate datoriile și că, eventual, ai reușit să obții și ceva în plus. Dar, mămici-tătici, lăsați-i pe copii să vă spună detalii, dacă vor. Fiți alături de ei în continuare, oferiți-vă sprijinul dacă vi se solicită și nu uitați, discreția este arta rafinamentului în acțiune.

What do you think?

0 points
Upvote Downvote

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comments

0 comments

Ce înseamnă fiecare an de căsnicie? De la nunta de hârtie la cea de diamant

Tipuri de voaluri: ție care ți se potrivește?