Ce semnificație are buchetul de mireasă și ce flori să alegi?

În sfârșit ești mulțumită că ți-ai găsit rochia de mireasă care ți se potrivește și care îți îndeplinește toate dorințele. Este exact ce voiai, însă acum întâmpini o nouă provocare: buchetul de mireasă. Ce model? Ce flori? Ce culori? Într-adevăr, este un detaliu extrem de important care face parte din imaginea ta de mireasă și pe care trebuie să îl abordezi cu atenție. Ideea principală este să alegi ceea ce te reprezintă cel mai bine. Nu uita că buchetul este un element de atracție și că vei apărea cu el în majoritatea pozelor. E important să fii încântată de alegerea ta și să reușești să găsești acel buchet care îți pune în evidență pe de o parte rochia de mireasă, și pe de altă parte însăți personalitatea.

Originea și evoluția buchetului de mireasă

În urma descoperirilor arheologice, se pare că buchetul de mireasă datează încă din antichitate, însă semnificația lui de atunci diferă de cea de acum. Scopul buchetului pe atunci era legat mai mult de puterea olfactivă a florilor care îl compuneau și nicidecum de estetică. Mai mult, miresele nu aveau un buchet în sine, ci purtau ghirlande de plante puternic mirositoare în păr, deoarece se spunea că acestea sunt aducătoare de noroc, alungă spiritele rele și le feresc de ghinion în ziua cea mare. Ulterior, ghirlanda a fost înlocuită cu buchetul alcătuit tot din plante, ierburi aromatice, condimente cu proprietăți magice. Mărarul este una din plantele introduse în buchet și care, la finalul ceremoniei, era mâncat de miri pentru a stimula apetitul sexual și reproducerea. Pentru alungarea spiritelor rele, era folosit usturoiul, iar pentru înțelepciune și înțelegere între cei doi se utiliza salvia.

După nunta reginei Victoria cu prințul Albert în anul 1840, buchetul a început să arate altfel, de data aceasta cuprindea flori proaspete în loc de plante și ierburi aromatice; totuși, nu erau excluse plantele medicinale, ca de exemplu gălbenele. Ulterior, aproape toate miresele au preluat ideea și au purtat buchete de mireasă alcătuite din flori din ce în ce mai frumoase.  Totodată, în Anglia, rochiile de mireasă albastre au fost înlocuite cu cele albe, după modelul Reginei.

Buchetele sofisticate de mirese apar la începutul secolului 20, când miresele aveau buchete de diverse forme, alcătuite din combinații de flori colorate; unele buchete erau chiar foarte lungi, până în pământ, cu panglici și funde mari.

Însă, spre finalul secolul, naturalul revine la putere, miresele adoptând buchete simple, elegante, grațioase, care să scoată în evidență frumusețea și puritatea.

Semnificația buchetului de mireasă

Dacă în perioada antică, principala semnificație a buchetului era să alunge spiritele rele și să aducă înțelegere, înțelepciune și prosperitate în cuplu, astăzi rolul buchetului e mai mult estetic. Acesta reprezintă un accesoriu foarte important al imaginii miresei, completându-i ținuta și atrăgând și mai mult atenția asupra ei. Totodată, la finalul ceremoniei, când mireasa aruncă buchetul tuturor domnișoarelor prezente la nuntă (obicei englezesc de altfel), se spune că aceea care îl va prinde se va căsători anul următor.

Ce reprezintă florile din buchetul miresei și care sunt cele mai populare?

Ai ajuns la momentul în care trebuie să te decizi asupra modelului de buchet de mireasă și ce flori să îl alcătuiască? Ești pasionată de simbolistica florilor? Iată mai jos semnificațiile florilor pe care le poți folosi și ce mesaj poți trimite dacă le alegi. Ideea de bază este că fiecare floare are înțelesul său, iar culoarea acesteia poate spune multe despre sentimentele miresei.

Floarea miresei – delicatețe, dragoste eternă, puritate, liniște

Crinul – măreție, adevăr, onoare, rafinament și eleganță

Trandafirul – iubirea, pasiunea, frumusețea

Frezia – puritate, naivitate, prospețime, încredere

Hortensia – înțelegere, înțelepciune, recunoștința, opulență

Cale – eleganță, frumusețe, strălucire

Bujor – fericire, împlinire, ambiție, determinare, pudoare

Gardenia – frumusețe și bucurie

Margareta – inocență, simplitate

Laleaua – iubire, pasiune, gingășie

Crizantema – bogăție, belșug, adevăr

Orhideea – iubire, frumusețe, rafinament, pasiune


Iată și câteva flori pe care ar fi bine să le eviți, dacă ții la simbolistică:

Narcise albe – egoism, răutate

Petunii – furie, stare de nervi

Zambila – agitație, grabă

Mimoze – mofturi, pretenții

Levănțica – bănuială, neîncredere

Garoafe galbene  – gelozia

Dacă nu te pricepi deloc sau chiar dacă te pricepi, ascultă totuși sugestiile floristului; acesta te poate ajuta să creezi un buchet foarte frumos respectând și câteva reguli de combinare a florilor și a culorilor.

Detalii importante pentru alegerea buchetului

Indiferent dacă se ia în considerare caracterul elegant sau mai puțin obișnuit al unui buchet de flori, există totuși câteva detalii care trebuie verificate.

Anotimpul în care are loc nunta

Flori specifice de primăvară: Narcise, lalele, anemone, ghiocei, frezii, lăcrămioare, bujori românești sau zambile

Flori specifice de vară: Garoafe, garofițe, floarea soarelui, gypsophila, bujori, hortensii, margarete, flori de câmp;

Flori specifice de toamnă: Crizanteme, hortensii, dalii;

Flori specifice de iarnă: Trandafiri, iriși, lalele, cale, hortensii, flori de bumbac

Cât de repede se ofilesc florile?

Sunt convinsă că vrei ca buchetul tău să reziste cel puțin pe toată durata evenimentului. Astfel, sigur te va ajuta dacă ții cont de ce flori poți alege astfel încât să se mențină cât mai proaspete și să reziste: crizanteme, garoafe, crini, unii trandafiri, orhideele.

Tematica nunții

E foarte important ca tema aleasă pentru nunta ta să te descrie cel mai bine, să îți evidențieze personalitatea, stilul, pasiunile și să te reprezinte. Vrei o nuntă de Disney? Atunci alege combinații florale din culori formale: orhidee, trandafiri, nuferi

Vrei o nuntă modernă? Asta înseamnă că alegi flori în nuanțe de roșu sau pasteluri.

Îți dorești o nuntă vintage? Apelează la lavandă, trandafiri de grădină, mușețel etc.

Cromatica nunții

Este un aspect important, însă ține cont că nu există o combinație perfectă de culori. Dacă voi, mirii, sunteți încântați de o anumită combinație de culori, mergeți înainte. O nuntă rafinată și cu mult stil poate fi pusă mai mult în evidență dacă alegi niște culori închise. Pe de altă parte, romantismul și veselia sunt caracterizate de culorile deschise.

Bugetul

Știm că bugetul de cheltuieli pentru nuntă poate crea mari bătăi de cap și, de aceea, pe cele care sunteți mai limitate din acest punct de vedere vă sugerez să vă documentați foarte bine înainte de a alege buchetul de flori și să alegeți flori de sezon. Nu face rabat la calitate și alege flori proaspete. De asemenea, poți alege varianta florilor cu volum, astfel încât să nu fii nevoită să introduci multe fire în buchet.

Eventuale alergii la anumite flori

Nu ai luat în calcul asta, nu? Sau ești una dintre acele mirese care strănută imediat în preajma lavandei sau a crinilor? În măsura în care poți, ține cont de eventualele alergii pe care le pot avea cei din jurul tău și evită florile care le pot face rău.

În concluzie, alegerea buchetului de mireasă trebuie să țină cont în primul rând de rochia de mireasă, pentru a o evidenția cât mai bine, și apoi de stilul și personalitatea miresei. Apelează la o firmă de încredere atunci când comanzi buchetele de flori și aranjamentele florale și asigură-te că au înțeles exact toate detaliile legate de buchet. Și da, insistă pe detalii legate de tematica nunții, de rochia de mireasă, de stilul tău și alte aspecte menționate mai sus astfel încât rezultatul final să fie unul pe gustul tău. Succes!

What do you think?

0 points
Upvote Downvote

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comments

0 comments

10 sfaturi pentru alegerea verighetelor

Ce înseamnă fiecare an de căsnicie? De la nunta de hârtie la cea de diamant